„M-am uitat pe o listă. Pentru manualele de clasa I, cred că sunt aproximativ 10 ofertanți, iar pentru manualele de clasa a II-a cred că am văzut șase-șapte ofertanți”, a declarat ministrul, care a precizat că miercuri a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor de realizare a manualelor.
Pricopie a dat totodată asigurări că este timp pentru ca manulalele să fie gata la începutul noului an școlar.
„Evident că la 15 septembrie vom avea cărți pentru clasa I și clasa a II-a. Și cu varianta electronică”, a subliniat el.
Ministrul Educației a precizat că joi începe procesul de evaluare a ofertelor.
Manualele în format electronic reprezintă o premieră în învățământul românesc.
Procesul de achiziție a manualelor școlare noi pentru clasele I și a II-a, destinate anului școlar 2014 – 2015, a fost lansată la 8 martie de Ministerul Educației Naționale (MEN).
Federația Editorilor din România și SC Grand Media Print SRL au depus, în 30 aprilie, contestații la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), care vizau documentația privind procedura de atribuire a manualelor realizată de Centrul Național de Evaluare și Examinare din cadrul ministerului.
Contestațiile au fost respinse, decizia CNSC fiind contestată de Federația Editorilor din România și SC Grand Media Print SRL la Curtea de Apel București.
În 2 iulie, Curtea de Apel București a respins definitiv, ca nefondate, plângerile împotriva deciziei CNSC privind documentația de atribuire a manualelor.
MEN subliniază că continua procesul de modernizare a programelor școlare și a conținuturilor educaționale, prin introducerea manualelor digitale, începând cu noul an școlar, iar asta „în pofida tuturor piedicilor venite din partea unor editori”.